miercuri, 13 iulie 2016

Rent a Car #Cluj

Cei care dețin un permis de conducere auto (categoria B mă interesează în mod special) își doresc, cu siguranță, ca obținerea unui astfel de document să fie însoțită și de prezența unui autovehicul, fie nou, fie second-hand. Unii îl au deja, alții și-l achiziționează ulterior, iar alții intră în categoria celor care rămân, după cum îmi place mie să-i consider (să mă consider, în continuare), prieteni cu șoferii și, ocazional, cunoscători ai serviciilor de rent-a-car Cluj, de exemplu. Cunoscători într-o mai mare sau mică măsură, desigur. Cele două aspecte ale vieții de șofer se pot combina, de preferință, într-un mod util și plăcut, ele putând coexista, evolua și ca două opțiuni interdependente. Te poți bucura de ambele în egală măsură, cu plusurile și minusurile pe care le presupune fiecare, date de limitările, de circumstanțele în care te afli. Sunt multe și nu are rost să intru în detalii, dar cei care au fost în situația de a închiria o mașină își cam pot face ușor o idee despre ceea ce vreau să transmit.

Există o măsură în toate, nu? La una e dată, sine qua non, de cardul de credit, la cealaltă.. după caz, arbitrată de niște aspecte care cântăresc mult atunci când se ajunge la astfel de gesturi (predarea – primirea unei chei). Dramatizând, dar fără menționarea acelor elemente care pot fi traumatizante pentru cei cu frică de doctori, o puteți vedea ca pe o legătură dintr-aia, cu roșu pe stainless steel (opțional), pe care o fac doi puști, foarte buni prieteni.

Cu imaginea celor doi încă în minte, dar la un nivel mai avansat, mai oficial, trecând de la o culoare la alta, de la un material la altul (albastrul, albul hârtiei), firmele de închirieri auto Cluj (rămân în zona asta, familiară) își desfășoară activitatea mizând pe acele elemente care fac din semnarea unui astfel de act să rivalizeze cu.. privirea soacrei atunci când dai cu subsemnatul la Starea Civilă: încredere, respect, matematică aplicată, mecanică, criptografie etc. Simți greutatea momentului, dar știi că merită fiecare dpi pe care îl lași cu pixul sau stiloul pe acel contract.

Trecând peste cele două moduri de a privi lucrurile, valabile mai mult pentru cei care fac primii pași într-o astfel de experiență cum este închirierea unei mașini, aduse în discuție cu scopul de a-i „cerne” pe cei nehotărâți, e timpul să aruncăm, noi, cei rămași, și o privire peste ceea ce poate oferi o astfel de firmă, cu etichetele astea: mașini de închiriat Cluj..

AMS Rent a Car

Firma, cu birouri în București și Cluj, dar cu posibilitate de acoperire națională (pentru o perioadă mai mare de 10 zile), e prezentă pe piața de la noi din anul 2012.


Oferta lor cuprinde, pe lângă o gamă atractivă de autoturisme, și un pachet de servicii care ar trebui să-i încânte pe clienții ceva mai pretențioși.. Voi reda de pe pagina lor o parte din conținutul unui astfel de menu:
  • Livrarea si returnarea autovehiculelor la/de la adresa indicata;
  • Livrarea se face dupa o inspectie detaliata a autovehiculului pentru a asigura un nivel de siguranta ridicat si confort in exploatare;
  • Management complet al flotei (asigurari, impozit, rovinieta, ITP, revizii, etc);
  • Livrarea se face cu rezervorul plin si autovehiculul spalat interior/exterior;
  • Asistenta rutiera si telefonica 24/24 pentru autovehiculul inchiriat;
  • Inlocuirea autovehiculului in caz de imobilizare;
  • Oferta optimizata nevoilor de business.
Pe site-ul lor găsiți detalii complete.

M-am jucat nițel și cu ceea ce se află prin flota auto, cu un Logan diesel, mai exact, model pe care l-am condus în urmă cu vreo câțiva ani și de care, cel puțin pe partea de consum și spațiu, am fost extrem de mulțumit.


play

Fie că aveți nevoie de ea (de mașină) pentru o perioadă mai lungă de timp, fie că vreți să trageți o fugă până la mama, la țară după un borcan sau două de zacuscă, printre altele etc., etc. e o soluție de luat în calcul, dacă sunteți 2-3 persoane, plus bagajele aferente.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu