joi, 8 martie 2018

Ce implică procedeul de ștanțare tablă?

Analko este liderul național în domeniul prelucrării și confectii metalice și asigură inclusiv operațiunea de ștanțare. Tehnologia a evoluat foarte mult în ultima vreme, motiv pentru care este important ca fiecare persoană să se familiarizeze cu termenii. Acest articol are rolul de a aduce clarificări pentru procedura de ștanțare tablă cu tot ceea ce implică pentru ca tututor persoanelor să le fie cât mai clar ce domeniu de aplicare are procedura.

Ștanțare tablă reprezintă o operație mecanică prin care se fasonează la rece sau la cald, fără să apară fenomenul de așchiere, mai multe obiecte de formă identică, din materiale cu una sau cu două dimensiuni mici comparativ cu celelalte, cum ar fi tabla, discurile, banda și sârma, efectuate prin tăierea cu ajutorul ștanței sau printr-o deformare plastică.

Operațiunile pentru ștanțare care sunt realizate cu ajutorul unor ștanțe au și numele de procedee de tăiere, acestea fiind operații prin care materialul care trebuie prelucrat va fi separat, total sau parțial, de cealaltă parte, în urma unui contur închis ori deschis. În prezent, cu ștanțele sunt executate doar operațiuni de tăiere, fără deformări plastice, în timp ce la matrițe se vor executa operațiunile de deformări plastice.



Procedeele de ștanțare au rolul de a prelucra semifabricatele care sunt livrate sub forma de tablă, de benzi, de fâșii sau de semifabricate individuale. Sunt prelucrate materiale diferite, cum ar fi: oțelul și aliajele neferoase, hârtia, materialele textile sau pielea, celuloidul și textolitul. Ștanțarea se va utiliza în ramuri industriale variate, cum ar fi: fabricația de mașini, tractoare, avioane sau electrotehnică.

Un procedeu cu care este adesea confundat procesul de stantare tabla este stamparea, care reprezintă un procedeu prin care se imprimă pe suprafața unui obiect de metal a profilelor, reliefuri sau desene, cu ajutorul unei deformări plastice locale, utilizând o matriță. Acest procedeu ajută mai mult la realizarea de monede, inscripții, decorațiuni etc. La stampare nu se vor produce tăieri, așa cum se întâmplă în cazul ștanțării.

Ștanțele reprezintă uneltele realizate pentru anumite mașini sau pentru grupuri de mașini, având acțiune simplă sau multiplă și sunt folosite pentru diverse operații de tăiere a produselor realizate din materiale metalice sau din materiale nemetalice.

În funcție de modul în care sunt asociate operațiile care sunt executate de ștanțe, acestea pot să fie simple sau combinate. Ștanțele simple sunt cele pentru care fiecare operație se va exercita cu o singură ștanță, pe când, la cele combinate, aceeași ștanță va face mai multe operații în faze diferite.

Ștanțele combinate pot să fie simultane atunci când operațiile sunt grupate la verticală, iar tabla rămâne pe loc, succesive atunci când se grupează operațiunile pe verticală și se execută pe poansoane coaxiale și simultan-succesive în momentul în care operațiile sunt executate prin combinarea celor doua metode de ștanțare menționate anterior.

Ținând cont de construcție, ștanțele pot să fie cu elemente de ghidare sau fără elemente de ghidare.

Acestea sunt principalele detalii legate de procedura de stantare tabla. Dacă nu te simți stăpân pe situație, apelează la profesioniștii de la ANALKO și vei avea cele mai bune produse finale.



duminică, 4 martie 2018

vineri, 2 martie 2018

La Comod.ro găsiți cele mai bune DVR-uri!

Dacă vreți să protejați locuința sau afacerea dumneavoastră (nu contează dacă este un mic magazin de cartier sau o mare unitate de producție industrială), aveți nevoie și de sisteme de supraveghere video de calitate. Acestea pot fi găsite la magazine on-line specializate în produse electronice de vârf, cum este Comod.ro. Un sistem de supraveghere constă dintr-una sau mai multe videocamere și un aparat care înregistrează și stochează imaginile transmise de acestea, numit Digital Video Recorder (DVR).

Fiind componenta de bază a unui sistem de supraveghere independent, care poate și trebuie să funcționeze non-stop, un DVR este, de fapt, un calculator independent, care funcționează cu sistemul de operare LINUX și stochează datele pe un HDD (hard disk drive), la fel ca un desktop sau laptop.

Orice DVR poate fi programat să înregistreze când detectează o mișcare. De asemenea, înregistrarea și căutarea pot fi programate în funcție de zi, oră, minut, conectare la internet etc; în plus, dispozitivul este programat să repornească automat la sfârșitul unei pene de curent. În funcție de necesitățile dumneavoastră, puteți opta pentru un DVR cu 4, 8 sau 16 canale.

Dacă vi se pare că este suficient să amplasați patru camere de supraveghere, atunci puteți achiziționa un dvr 4 canale. Puteți alege unul analogic de înaltă definiție (Analog High Definition, prescurtat AHD) sau unul digital, cu rezoluții de la 720 de pixeli, 1080 de pixeli până la cele mai performante, care au o rezoluție de 3 megapixeli. Toate produsele oferite de Comod.ro sunt compatibile cu majoritatea camerelor AHD din piață. Atenție, va trebui însă să aveți grijă ca rezoluția de înregistrare a DVR-ului să fie aceeași cu a camerelor pe care le aveți sau doriți să le achiziționați!

Dacă patru camere de supraveghere nu sunt suficiente, puteți dubla numărul acestora. În acest caz veți avea nevoie de un dvr 8 canale, care poate să înregistreze în timp real 25-30 de cadre pe secundă.

Aceste DVR-uri sunt compatibile cu toate camerele analogice CCTV care folosesc conectori BNC video.

Pentru obiective industriale, magazine sau școli este însă nevoie de mai multe camere. În acest caz, veți avea nevoie și de un dvr 16 canale, sau chiar unul cu 32 de canale, în funcție de mărimea și caracteristicile obiectivului care trebuie supravegheat.

Toate modelele de DVR-uri oferite de Comod.ro beneficiază de compresie în format H.264, cel mai bun existent în acest moment pe piața mondială, fapt care vă permite să salvați mult spațiu de stocare pe hard disk drive-ul cu care este echipat DVR-ul.

DVR-urile pot fi conectate la internet, ceea ce înseamnă că imaginile înregistrate de sistemele de supraveghere pot fi accesate de pe telefoane mobile, tablete, laptopuri sau desktopuri – evident, cu condiția să fiți conectați la net.